Rusia instalează rachete NUCLEARE pe litoralul nordic al Mării Negre

Rusia instalează rachete NUCLEARE pe litoralul nordic al Mării Negre
Sursă foto: HEPTA/caracter ilustrativ
Publicat: 18/01/2019, 23:52
Actualizat: 26/03/2019, 08:59

Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare într-o bază din Krasnodar, oraș rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obținute de Institutul Imagesat International, informează postul american de televiziune Fox News.

Rachetele Iskander au rază de acțiune de până la 500 de kilometri și pot transporta atât ogive convenționale, cât și nucleare.

„Să fie oare acesta un semnal direct către Statele Unite, în lumina recentelor intenții de a se retrage din tratatul INF?” se întreabă experții Institutului Imagesat International. „Două sisteme balistice Iskander au fost instalate de Rusia: unul lângă Ucraina, iar celălalt lângă China și Mongolia.”

În urmă cu câteva zile, Nikolai Patrușev, secretarul Consiliului de Securitate din Rusia, acuza autoritățile din Ucraina că sunt controlate de Occident. „Continuarea de către autoritățile de la Kiev a acestor politici poate contribui la pierderea de către Ucraina a statutului de națiune,” a avertizat Patrușev, citat de agenția Tass. „Fac tot ce pot pentru a diviza Ucraina, implementând scenariul Occidentului de a rupe Ucraina de Rusia, ignorând intyeresul propriului popor.”

Tensiunile dintre Moscova și Kiev s-au amplificat după incidentul din 25 noiembrie 2018 din Marea Azov, unde navele Serviciul Rus de Securitate FSB au deschis focul și au capturat trei nave militare ucrainene. Cei 24 de membri ai echipajelor au fost arestați preventiv pentru 60 de zile, pentru pătrunderea neautorizată în apele teritoriale ruse. Ucraina a denunțat o „agresiune” a Rusiei și a instituit Legea Marțială timp de 30 de zile în regiunile de la frontiera cu Rusia. SUA, UE și NATO au criticat Rusia și au cerut măsuri pentru detensionarea situației.

Rusia continuă să încalce în mod clar Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare (INF), a acuzat în urmă cu câteva zile un oficial din cadrul Administrației Donald Trump, în contextul negocierilor americano-ruse aflate în curs la Geneva. Diplomați americani și ruși s-au întâlnit marți la Geneva pentru a discuta despre Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare, din care președintele Donald Trump a anunțat că Statelor Unite intenționează să se retragă. „Reuniunea a fost dezolantă, deoarece este clar că Rusia continuă să încalce flagrant Tratatul INF și nu a venit pregătită să explice cum poate reveni la respectarea acordului. Mesajul nostru a fost clar: Rusia trebuie să distrugă sistemul balistic ilegal.” a declarat Andrea Thompson, subsecretarul de Stat american pentru Controlul armamentului și Securitate internațională.

Rusia va reacționa simetric în cazul în care Statele Unite vor dezvolta noi tipuri de rachete, după eventuala retragere din Tratatul INF, avertiza în decembrie 2018 președintele rus Vladimir Putin, observând că Pentagonul are deja în planul bugetar un proiect balistic. Putin remarcase că, înaintea anunțului președintelui Donald Trump privind retragerea SUA din Tratatul INF, Congresul alocase fonduri pentru dezvoltarea unor noi rachete nucleare.

Statele Unite se vor retrage din Tratatul INF în 60 de zile în cazul în care Rusia nu va reîncepe să respecte acordul, a transmis în decembrie 2018 secretarul de Stat american, Mike Pompeo. „Statele Unite anunță astăzi că Rusia a fost găsită vinovată de încălcarea clară a Tratatului INF; vom suspenda obligațiile noastre în 60 de zile dacă Rusia nu revine la aplicarea totală și verificabilă a Tratatului”, a declarat Mike Pompeo după reuniunea miniștrilor de Externe ai statelor NATO, desfășurată la Bruxelles. „Aceste încălcări ale Tratatului INF nu pot fi văzute separat de modelul mai amplu al ilegalităților ruse pe plan mondial. Lista acțiunilor negative ale Rusiei este lungă: Georgia, Ucraina, Siria, ingerințe electorale, cazul Skripal și acum Strâmtoarea Kerci, iar acestea sunt doar câteva,” a subliniat Pompeo, atribuind Moscovei responsabilitatea pentru abandonarea Tratatului INF, deși președintele Donald Trump a anunțat primul intenția retragerii din acord.

Rusia încalcă în mod clar Tratatul INF prin dezvoltarea unui nou tip de rachetă, a anunțat Alianța Nord-Atlantică. „Aliații au concluzionat că Rusia a dezvoltat și a instalat un sistem de rachete, 9M729, care încalcă Tratatul INF și generează riscuri pentru securitatea euroatlantică. Susținem puternic constatarea Statelor Unite că Rusia își încalcă obligațiile asumate în cadrul Tratatul INF,” se arată în comunicatul comun al miniștrilor de Externe din cadrul NATO.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Moscovei să respecte Tratatul INF, denunțând acțiunile Rusiei împotriva Ucrainei și Georgiei. „Rusia a dezvoltat, a produs și a testat un nou tip de rachetă. Sunt sisteme mobile care pot fi depistate greu. Rachetele pot transporta ogive nucleare. Și pot atinge orașe europene, fără avertismente sau cu avertismente scurte,” a declarat Jens Stoltenberg. „Statele Unite respectă în totalitate prevederile Tratatului INF. Nu au fost aduse noi rachete în Europa. Dar avem noi rachete ruse. Rusia trebuie să ia măsuri imediate pentru a asigura respectarea în totalitate a Tratatului INF. Într-un mod transparent și verificabil. Alianța Nord-Atlantică este un avocat puternic al măsurilor pentru controlul armamentului, pentru a avea cu toții mai multă siguranță. Noi vrem dialog cu Rusia, aspirăm la îmbunătățirea relațiilor. Dar, pentru a face posibil acest lucru, Rusia trebuie să se conformeze în totalitate angajamentelor internaționale.”

Președintele Donald Trump a anunțat că Statele Unite se vor retrage din Tratatul INF, acuzând Rusia de încălcarea acordului semnat în anul 1987. Tratatul semnat de Statele Unite cu Rusia prevede interzicerea rachetelor cu raze de acțiune cuprinse între 500 și 5.500 de kilometri. Donald Trump susține că Rusia a încălcat acest Tratat, dar Administrația Vladimir Putin a acuzat în mai multe rânduri că sistemele balistice instalate de Statele Unite în Europa, inclusiv în România, constituie încălcări ale acordului.

Washingtonul insistă că Administrația de la Moscova a dezvoltat o nouă rachetă cu rază medie de acțiune, Novator 9M729 (SSC-8, potrivit terminologiei NATO), prin încălcarea Tratatului INF. Acordul a intrat în vigoare în anul 1987, fiind semnat de președintele american de la acea vreme, Ronald Reagan și omologul său din Uniunea Sovietică, Mihail Gorbaciov. Potrivit cotidianului The New York Times, în afara faptului că Rusia ar fi încălcat Tratatul INF, Administrația SUA vrea să renunțe la acest acord deoarece este constrânsă să nu dezvolte armament care ar putea fi folosit pentru descurajarea Chinei în consolidarea poziției în vestul Oceanului Pacific. Dat fiind că nu este semnatară a Tratatului INF, China a putut dezvolta rachete nucleare cu raze medii de acțiune.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal